Intrebari frecvente legate de consultatiile de diabet
O consultatie de nutritie este foarte complexa. Medicul trebuie sa te cunoasca pe tine, ca persoana, trebuie sa-ti cunoasca rutina, sa stie ce-ti place si ce nu-ti place, apoi, fara-ndoiala trebuie sa te cunoasca din punct de vedere biologic. Abia apoi va lua o decizie cu privire la planul de tratament.
Rolul tau, ca pacient cu probleme de nutritie e foarte important. Medicul iti va spune ce ar fi bine sa faci, insa tu esti cel care ia decizia finala. Tu esti cel care va duce tot greul, asa ca esti indreptatit sa negociezi, sa ceri lamuriri suplimentare, sa revizuiesti prioritatile.
Medicul nutritionist iti ofera niste "unelte" si te invata sa le folosesti. Imagineaza-ti ca iti pune o sapa in mana, iti arata cum sa sapi si te trimite sa-ti lucrezi pamantul. Nu e o treaba usoara deloc si mai trebuie sa o faci si singur. Incepi plin de elan si increzator, dar iti dai seama destul de repede ca e o treaba dificila. Nutritionistul iti va mai oferi niste "unelte". Iti va da un tarnacop si o lopata si iarasi iti va arata cum sa le folosesti. Si tot asa in continuare, nutritionistul te va ajuta pana iti vei termina de lucrat pamantul. Un singur lucru nu poate sa faca: sa sape in locul tau.
Exista o multime de diete minune. Toate ofera mirajul scaderii rapide in greutate, al fericirii si al implinirii interioare. Nu e greu sa pierzi repede cateva kilograme, dar ce faci dupa aceea? Cum iti vei mentine noua greutate? Dar, cel mai important, e bine sa slabesti asa repede? Intrebarea e: ai nevoie de o dieta minune sau de un stil de viata sanatos, adaptat greutatii tale?
Ia-ti o revista de arhitectura, rasfoieste-o si apuca-te apoi sa-ti faci o casa. Singur!